2010-11-25 14:54
Antrenorul principal al Universităţii Cluj, Ionuţ Badea, a fost prezentat oficial, joi, într-o conferinţă de presă ce a avut loc la sediul clubului din cartierul Bună Ziua.
Acesta a declarat ca îşi doreşte maximum de puncte din ultimele partide din acest an şi că are trasat ca şi obiectiv clasarea la finalul sezonului pe locurile 8-12.
"Negocierile au fost scurte şi mă simt onorat să antrenez o echipă precum Universitatea. Aştept suporterii în numar cât mai mare la meciurile de la Alba, duminică ne asteaptă o partidă importantă şi avem nevoie mare de puncte. La "U" Cluj vrem să câştigăm fiecare partidă, e ceva normal. Antrenorii pregătesc o echipa pentru victorii", a declarat Badea, care s-a şcolit în ultima perioada la Roma. Tehnicianul "studenţilor" a mărturisit că este adeptul unei filosofii moderne în antrenorat.
"Fiecare antrenor are propriul său mod de lucru. Eu mă inspir din tot ceea ce e modern, din rigurozitatea tactică a fotbalului italian, din angajamentul care există în Anglia sau din fantezia fotbalului din Spania. Ca şi un aspect pozitiv, am observat la echipă că sunt jucători cu calitate fizică şi tehnică individuală de la mijloc în sus. Vrea să mă impun în vestiar prin competenţă, restul lucrurilor vor veni de la sine", a adăugat Badea.
La finalul conferinţei de presă, reprezentanţii suporterilor i-au urat succes noului antrenor, căruia i-au înmânat un exemplar din cartea "Şepcile roşii", scrisă de Ioan Chirilă.
În secţiunea Foto aveţi câteva poze de la prezentarea oficială a noului antrenor.