Au pierdut finala la penalty-uri

2011-06-02 07:31

Fotbaliştii născuţi în 1999, pregătiţi de Septimiu Ormenişan, au pierdut finala competiţiei Cupa Hagi Danone de la Timişoara împotriva liceului bucureştean Mircea Eliade 2-2 , 5-6 la penalty-uri.

Lotul care a făcut deplasarea la Cupa Hagi Danone a fost format din: Cristea-David, Tudose, Berci, Beudean, Chertes, Chifu, Crişan, Dulca, Marina, Moruţan, Paşca, Pintea, Pop, Szekely. Micii jucători clujeni au obţinut următoarele rezultate: 2-1 în faţa celor de la Dinamo Bucureşti (goluri Olimpiu Moruţan) şi LPS Banatul Timişoara (goluri Andrei Paşca si Cristian Chifu),1-0 cu Ceahlăul Piatra Neamţ, gol Szkely. În semifinală, clujenii au bătut formaţia Inter Star Sibiu, cu scorul de 2-0 (goluri Andrei Paşca si Alexandru Chertes). În finala echipelor de club s-au impus în faţa Şcolii de Fotbal Gică Popescu cu scorul de 2-1, golurile echipei noastre fiind înscrise de Dan Berci şi Andrei Paşca.

Jucătorii noştri au ratat şansa de a ajunge la Danone Nations Cup, competiţie care se va disputa pe stadionul "Santiago Bernabeu" din Madrid.

Felicitări micilor jucători clujeni pentru devotamentul de care au dat dovadă!

Web design