Aproape retrogradati. "U" - Astra 0-0

2015-05-19 10:32

Universitatea Cluj a remizat meciul disputat pe teren propriu împotriva celor de la Astra Giurgiu, scor 0-0. Meciul a contat pentru cea de-a 32-a etapă a Ligii 1.

Prima repriză a întâlnirii a consemnat patru ocazii pentru echipa clujeană, respectiv una pentru echipa giurgiuveană. Morar a avut de trei ori şansa de a marca în minutele 6, 22 şi 26, dar mingea a ocolit de fiecare dată poarta adversă. Viveiros a reluat din interiorul careului de 16 metri în plasa laterală (minutul 25). De partea cealaltă, Alibec a bătut o lovitură liberă de la circa 30 de metri, dar Veselovsky a reţinut (16). La pauză tabela de marcaj a înregistrat scorul de 0-0. 

În repriza secundă, Morar a reluat cu capul în plasa laterală mingea venită de la Ceppelini (61). Spătaru a avut două ocazii în minutele 70 şi 86 dar Dolha a fost la post de fiecare dată. În minutul 83, De Amorim a reluat la colţul scurt, dar portarul clujean a reţinut. În cel de-al treilea minut al prelungirilor, studenţii alb-negri au fost la un pas de a înscrie, lovitura de cap a lui Munteanu la centrarea aceluiaşi Ceppelini fiind reţinută în doi timpi de Gavrilaş. Fluierul de final al arbitrului Balaj a consemnat un nou scor de egalitate 0-0.

Veselovsky a fost lovit în cap cu genunchiul de către Ben Youssef în prima parte a jocului fiind schimbat în minutul 48 cu Dolha. Iniţial, putătorul tricoului cu numărul „33” a ieşit pe picioarele lui de pe teren, dar în drum spre vestiare şi-a pierdut cunoştinţa. În minutul 57 al întâlnirii, îndrăgitul portar slovac al Universităţii a fost transportat la spital după ce a suferit o comoţie.

În secţiunea "Foto" am adăugat imagini de la meci, trimise de Ármán Noémi.

Adrian Falub nu va putea conta pe serviciile lui Viveiros care va fi suspendat în urma încasării celui de-al şaptea cartonaş galben. Lista jucătorilor pasibili de suspendare în cazul încasării unui nou avertisment este mare, nouă studenţi aflându-se în această ipostază (Škvorc, Cristocea, Ciupe, Jovanovic, Neag, Costin, Munteanu, Kovacs şi Bambara).   

Următorul meci oficial al „Şepcilor roşii” va avea loc sâmbătă, 23 mai, începând cu ora 16 când studenţii vor întâlni în deplasare echipa Oţelul Galaţi, meciul contând pentru cea de a 33-a etapă a Ligii 1.

FC Universitatea Cluj – AFC Astra Giurgiu        0–0
Cartonaşe galbene:
Viveiros (15); Castillion (40); Mengolo (52) / Fatai (7); Alibec (50); Florescu (76)
 „U” Cluj: Veselovsky (48 Dolha) - Ciupe; Neag; Škvorc; Bambara – Munteanu; Costin (77 Lemnaru) –Viveiros; Morar; Ceppelini - Castillion (46 Mengolo). Antrenor: Adrian Falub
Astra Giurgiu: Gavrilas – Enache; Ben Youssef; Oros; Iraneuton – Florescu; Laban – Tembo (83 Pinto); Fatai (68 Spătaru); De Amorim – Alibec (76 Roşu). Antrenor: Marius Şumudică
Arbitri: C. Balaj (Baia Mare); D. Mitruţi (Craiova); P. F. Păunescu (Râmnicu Vâlcea)
Stadion: Dr. Mircea Luca

Violeta Merie

Web design