2015-04-02 14:27
Aşa cum ucluj.ro anunţa în exclusivitate acum mai bine de două luni, "U" s-a calificat azi-noapte în finala Cupei României la fotbal.
Jucătorii antrenaţi de Adrian Falub s-au impus în urma executării loviturilor de departajare cu scorul de 4-2. La finalul celor 120 de minute, scorul a fost de 0-0. În meciul tur, cele două echipe au remizat, scor 0-0.
În debutul meciului, Morar i-a pasat lui Lemnaru, dar portarul advers a reţinut din faţa nouarului Universităţii (minutul 4). Un minut mai târziu, centrarea unui adversar a fost reţinută de portarul slovac. Un alt adversar a încercat să deschidă scorul în minutele 11 şi 52, dar de fiecare dată, Veselovsky a reţinut. Şutul lui Gravenberch din minutul 37 a fost reţinut de portarul advers. La pauza, tabela consemna scorul de 0-0.
Cea de-a doua repriză a debutat cu lansarea lui Gravenberch pentru Kovacs dar mingea a ajuns în braţele adversarului. Lovitura de cap a lui Ceppelini din minutul 60 s-a oprit în braţele portarului, iar şutul lui Kovacs (minutul 62) a trecut pe lângă poarta adversă. Şutul din interiorul careului al unui adversar a trecut puţin peste transversala porţii Universităţii (minutul 64). Gravenberch a reluat în plasa laterală o minge venită de la Ceppelini (minutul 71) iar unsprezece minute mai târziu a şutat puţin pe lângă poarta adversă. Finalul timpului regulamentar a înregistrat scorul de 0-0.
În prelungirile partidei, Mengolo ar fi putut aduce calificarea finala Cupei României în minutele 93 şi 107, dar şuturile acestuia au ocolit poarta adversă. Lovitura de cap a lui Gravenberch (minutul 114) a fost reţinută de portarul advers. La finalul celor 120 de minute, tabela a consemnat scorul de 0-0.
Loviturile de departajare au fost executate şi marcate de către Ciupe, Lungu, Castillion şi Cristocea, în timp ce doi jucători adverşi au ratat. Astfel, Universitatea Cluj s-a calificat în ultima fază a ediţiei 2014-2015 a Cupei României Timişoreana. (VIDEO AICI)
În secţiunea "Foto" am adăugat imagini de la meci, trimise deocamdată de Adrian Petrean, Lucian Cuibus, Ármán Noémi şi Cristi Cosma.
Raul Ciupe (420 de minute), Pablo Ceppelini (375 de minute) şi Neag (323 de minute) sunt, până în prezent, jucătorii cu cele mai multe minute jucate în tricoul alb-negru în această ediţie a Cupei României. Lorand Kovacs a încasat cele mai multe cartonaşe galbene (trei), în timp ce Pablo Ceppelini a reuşit cele mai multe goluri (patru).
Calificarea obţinută în această noapte reprezintă cea de a cincea finală a Cupei României pentru Universitatea Cluj după cele din ediţiile 1933-1934, 1941-1942, 1948-1949 şi 1964-1965. În urmă cu 50 de ani, jucătorii Ştiinţei Cluj sub comanda lui Andrei Sepsi au jucat finala Cupei României împotriva celor de la Dinamo Piteşti, meci pe care l-au câştigat cu scorul de 2-1 prin reuşitele lui Remus Câmpeanu (minutul 11) şi Zoltan Ivansuc (minutul 55).
Următorul meci pentru trupa lui Falub va avea loc sâmbătă, 4 aprilie de la ora 20:30, împotriva echipei Rapid Bucureşti în cadrul celei de-a douăzeci şi patra etape a Ligii 1.
FC Universitatea Cluj – *** 4-2 (0-0 după 120 de minute)
Cupa României ediţia 2014 – 2015
Faza: Semifinale – manşa secundă
Marcatori: Ciupe (120); Lungu (120); Castillion (120); Cristocea (120)
Cartonaşe galbene: Kovacs (19); Morar (26); Lungu (74); Castillion (102)
„U” Cluj: Veselovsky - Ciupe; Škvorc; Neag; Bambara - Lungu; Kovacs (71 Cristocea) – Morar (91 Mengolo); Ceppelini; Gravenberch – Lemnaru (65 Castillion). Antrenor: Adrian Falub
Arbitri: M. Avram (Bucureşti); S. E. Gheorghe (Suceava); V. Urzică (Piatra-Neamţ); C. Popa (Piteşti); A. Comănescu (Râmnicu Vâlcea)
Stadion: Dr. Mircea Luca
Violeta Merie