2010-12-15 13:56
Universitatea Cluj a mai transferat încă un jucător, al treilea din această pauză competiţională, după fundaşii Elias Bazzi şi Nasser Menassel.
Noul venit este portarul Marius Popa, care în primele 18 etape de campionat a evoluat pentru Pandurii Tîrgu Jiu. Conform site-ului oficial, goalkeeper-ul a semnat un contract pe două sezoane şi jumătate.
„Toate transferurile sunt înspre bunul mers al echipei, iar dacă conducerea a considerat că Marius Popa este un plus pentru echipă înseamnă că el va aduce valoare lotului. Datoria mea este să pregătesc portarii pe care îi avem în lot astfel încât să fie în formă înaintea fiecărui meci”, ne-a declarat Emil Szolomajer, antrenorul care se ocupă de pregătirea portarilor la Universitatea Cluj.
Marius Popa s-a născut la Oradea, în 31 iulie 1978. A evoluat pentru FC Bihor în diviziile C şi B, iar apoi s-a transferat la FC Naţional, pentru care a jucat în perioada 2000-05. A plecat apoi la Poli Timişoara, unde a avut evoluţii bune şi a fost convocat la echipa naţională, fiind inclus în lotul pentru Euro 2008, unde însă nu a fost introdus pe teren.
Este cotat de transfermarkt.de la 650.000 euro. În 2009 a plecat de la Timişoara la Internaţional Curtea de Argeş, iar apoi la Pandurii, de unde a venit la „U“.
Sursa foto: gsp.ro