2011-08-23 09:18
Clubul U” Mobitelco a pus in vanzare abonamente pentru sezonul 2011-2012. Acestea vor fi valabile la toate cele trei competitii in care va fi angrenata echipa: Divizia A, Cupa Romaniei si EuroChallenge.
Abonamentele se vor vinde in perioada 22 august - 30 septembrie.
Costurile abonamentelor sunt de 300 de lei (in partea de jos a tribunelor), 150 de lei (in partea de sus a tribunelor) si 50 de lei (pentru copiii cu varsta sub 14 ani).
Fanii care au avut abonamente si in sezonul precedent vor avea prioritate la achizitionarea tichetelor pentru sezonul 2011-2012, cu aceleasi locuri ca in sezonul trecut, pana in 26 august. Ei vor beneficia si de o reducere de 50 respectiv 25 de lei din pretul oficial. Posesorii vechi de abonamente, care nu se afla in Cluj si nu isi pot achizitiona in timp util noile tichete, isi pot rezerva prin email locurile dorite - trimitand un mesaj la adresa office@u-mobitelco.ro - cu mentiunea ca acestea trebuie achitate pana in 31 august, dupa care vor fi puse la vanzare libera. Persoanele care au detinut abonamente pentru sezonul 2010-2011 si vor sa beneficieze de aceasta oferta trebuie sa prezinte aceste tichete.
Din 29 august se vor vinde abonamente pentru ceilalti doritori, data limita fiind 30 septembrie, la pret standard (300 lei in sectoarele de jos, respectiv 150 lei in sectoarele de sus).
Actele necesare pentru a utea intra in posesia abonamentelor sunt, pentru adulti si copii in varsta de peste 14 ani, Cartea de Identitate sau Buletinul de Identitate, in cazul cetatenilor romani, respectiv Permisul de Sedere sau Pasaportul pentru cetatenii straini. De asemenea, este necesara o fotografie color. Copiii cu varsta de pana la 6 ani au accesul gratuit.
Dosarele complete se vor depune la Sala Sporturilor "Horia Demian", Str. Splaiul Independentei nr 6, in incinta salii, pe partea dreapta (Tribuna A), deasupra tribunei oficiale, de luni pana vineri, intre orele 10.00 si 15.00.
Sursa: u-mobitelco.ro