1 Martie-martisor nu a fost castigator

2014-03-02 20:43

Echipa noastră de handbal a pierdut ieri, în faţa echipei Fehervar KC, cu scorul de 21-28, turul contând pentru sferturile de finală a Cupei EHF, “U” Jolidon fiind singura echipă din România care evoluează în cupele europene în acest sezon.

Meciul a început cu un gol dat de clujence, dar avantajul obţinut de maghiare a venit repede datorită vitezei în joc a echipei şi a jocului bun prestat de portăriţa Fehervarului, aceasta apărând mai ales aruncările de la 7 metri.

Spre sfârşitul primei reprize “studentele”, împinse de la spate de al optulea jucător,  suporterii care au cântat tot meciul, au micşorat diferenţa care la un moment dat a fost chiar şi de 9 goluri. La pauză s-a intrat cu 10-14 pentru echipa din Ungaria.

Pentru “U” Jolidon au marcat Mihaela Ani Senocico, Florina Chintoan si Laura Popa câte 4 goluri, Andreea Tetean 3 goluri, Simona Vintilă si Raluca Mihai câte 2, Magdalena Paraschiv şi Ṣtefania Florea câte 1.

Fotbaliştii Universităţii au fost prezenţi ieri în Sala Sporturilor, iar la sfârşitul meciului aceştia au împărţit flori handbalistelor.

În secţiunea "Foto" am adăugat imagini surprinse de Silviu Cristea, Cristi Cosma şi Laura Mureşan..

Returul acestui meci are loc duminica viitoare, în data de 9 martie, în Ungaria. Pentru acest meci se organizează deplasare, iar suporterii care vor să le susţină mai departe pe fete sunt rugaţi să sune la numărul de telefon 0755.588222.

Lavinia Nap

Web design