Ştefan,

poate ucluj.ro va dispărea într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. Dar sunt sigur că în momentul în care vei fi mare vei scotoci arhivele internetului cu gadgetul viitorului pe care eu, bătrânul, nu-l voi şti folosi. Şi sper să găseşti aceste rânduri.

Voi vorbi despre moştenirea ce ţi-o voi lăsa, aceeaşi pe care am primit-o şi eu de la părinţi.

Tata s-a îndrăgostit de "U" în facultate, la începutul anilor '60. După absolvire a fost repartizat ani buni la Câmpeni, dar nu a renunţat să mai meargă la meciurile Universităţii ce se disputau la Cluj. Îmi povestea cum, împreună cu alţi moţi din zonă deturnau, la propriu, câte un autobuz proprietatea statului, pentru a ajunge pe malul Someşului lin. Fratele lui, deşi nu-i prea plăcea fotbalul şi nu avusese contact cu Clujul, venea cu motocicleta tocmai din Mediaş la cate-un joc. Împreună au stat şi la meciul de inaugurare al stadionului "Dr. Mircea Luca", cu Kuban Krasnodar.

Am crescut şi am început şi eu să gonesc prin ţară şi prin Europa după "U", indiferent de sport. Am fost în deplasări singur, dar am fost şi parte a grupurilor de peste 5.000 de fanatici. Am dormit şi la hoteluri, dar şi prin gări, pe bănci. Am mâncat la restaurante, dar am şi împărţit câte un colţ de pâine goală cu alţi suporteri. Am băut şi şampanie, dar şi tec de kiwi sau apă urât mirositoare din cişmele insalubre.

Cel mai de preţ lucru pe care mi l-a lăsat tata o să ţi-l las şi eu ţie: iubirea pentru "U". Acesta valorează mai mult decât orice comoară materială. Ţine şi de foame şi de sete şi ajută la ignorarea dramelor sentimentale de care te vei ciocni în viaţă. Te rog doar să ai grijă de moştenirea aceasta şi s-o transmiţi mai departe aşa cum ai primit-o: pură şi sinceră.

Te iubesc ca pe "U",
tata

Gelu Radu