Ieri, Ana Maria Prodan era decisă să renunţe la Claudiu Niculescu, varianta de schimb fiind Cosmin Contra. Scânteia care părea să aprindă vestiarul lui "U" a fost Sandu Tăbârcă, dorit cu ardoare de "patroană", chiar şi pe post de preparator fizic (!!!). Clau-gol s-a opus vehement, justificându-se că nu vrea spioni în vestiar. "Ca preparator fizic poate să revină Alessandro Sarrocco", a tunat Claudiu. Fie vorba între noi, Ale e unul din cei mai buni preparatori fizici ce au trecut prin România.
Antrenorul Universităţii a fost susţinut şi de reprezentanţii suporterilor care s-au întâlnit ieri cu Prodanca. Aceasta a cedat şi, momentan, l-a păstrat pe Niculescu pe bancă. A renunţat, însă, la aproape toţi clujenii din lot, inclusiv la Ţene. Ideea e că Tăbârcă nu mai vine la "U", iar Niculescu a plecat cu jucătorii în Austria.
Desigur, nu toţi suporterii îl au la inimă pe Claudiu Niculescu. Mircea Cenan face tot posibilul să-l îndepărteze de la echipă.
Cum pe mine nu ma interesează cine e antrenor sau patron atât timp cât jucăm numai pe teren, sunt unul din privilegiaţii care urmăresc detaşat lupta internă din club. Luptă care, credeţi-mă pe cuvânt, abia acum începe.
Gelu Radu
P.S. Mi-a şoptit o păsărică că (cacofonie intenţionată) unul din "oamenii lui Boc" era Dan Grigore Adamescu. Dacă nu aţi auzit de el, daţi o căutare pe google. Problema e că omul nu era dispus să dea mai mult de un milion de euro pe acţiunile lui Walter, după ce acesta ne-a lăsat în curul gol. Probabil că va obţine mult mai mult dacă ne va controla din umbră. Supoziţie, nu afirmaţie.
P.P.S. Am reunţat să mai scriu pe GuestBook. Văd că sunt alţii mult mai deştepţi ca mine. Acestora le dau un sfat: nu mai lingeţi curul "patroanei", fiţi mai moderaţi. Încă nu a demonstrat nimic, în afară de faptul că are papagal şi ţâţe mari.