Racovitan: Dor de "U"
Eram convins, atunci când am decis să plec din Cluj, că voi duce dorul familiei, al prietenilor şi al lui "U". M-am înşelat. De "U" nu are cum să îmi fie dor. Ar însemna să dispară pentru o vreme sau să mă ascund eu, o bună bucată de timp, pe o insulă pustie, fără nicio legătură cu restul lumii. Imposibil.
Mi-e dor, însă, de acel "U" despre care toată lumea avea cuvinte de laudă. De acel "U" care aduce zâmbete pe chipurile oamenilor, de acel "U" care aduce bucurii chiar dacă nu le leagă de succese. Ştiu că e aproape imposibil de recuperat, dar mai am o mică speranţă. Şi cât poate fi de greu să reînvie acel "U"? Chiar deloc. Indiferent câte murdării se spun acum despre "U", indiferent câte săgeţi otrăvite se aruncă înspre "U", indiferent câtă ură se îndreaptă acum spre "U". Totul e cât se poate de simplu: dacă după meciul cu Dinamo (da, vom juca împotriva lui Dinamo în viitorul sezon... cel puţin de două ori) jucătorii de la "U" vor ieşi de pe teren cu capul sus, conştienţi că au dat totul pentru alb şi negru, atunci voi fi convins că se poate. Altfel, dacă la final toţi vor pleca spre case mulţumiţi că au făcut un cadou, voi avea ocazia să îmi fie cu adevărat dor de "U".
PS: Victorii facile, arbitraje contestate, acuze dinspre alte echipe. La final, succes. Promovare, în cazul nostru. De ce li se pare multora aşa de ciudat? Nu ăsta e fotbalul românesc de zeci de ani? Sau joacă "U" în Bundesliga şi eu nu m-am prins încă?
[url=http://www.vasileracovitan.com]Vasile Racovitan .com[/url]