Racovitan: Ce vina are Coltescu?

Bucuros de o nouă reîntâlnire cu „U”, dar din nefericire pentru liniştea mea, am văzut meciul de aseară, cu Pandurii. Vreme de 90 de minute, am încercat să înţeleg cam ce vrea echipa pe care a trimis-o în teren Ionuţ Badea. Nici acum nu mi-e clar. Ceea ce mi-e, însă, foarte clar e că nu arbitrul e de vină pentru eşecul de la Târgu Jiu.

Da, Colţescu a greşit grav când a anulat golul marcat întâmplător de Bazzi şi când a dictat al doilea penalty, plus al doilea „galben” pentru Achim. Pentru toate acestea, merită pedepsit. Dar să îi aruncăm în cârcă neputinţa Universităţii, asta ar fi prea de tot. Pentru asta, alţii trebuie să răspundă!

Şi totuşi, ce vină are Colţescu pentru faptul că „U” nu a avut nici măcar o fază de poartă în tot meciul? Dacă bine îmi aduc aminte, singura ocazie adevărată a noastră s-a născut după o pasă de la adversar  - bara lui Cojocnean. Ce vină are Colţescu că antrenorul nostru preferă să facă improvizaţii sau că după 11 meciuri încă nu e clar care e echipa „ de bază” la „U”? Ce vină are Colţescu pentru toate acestea?
 
Să nu uităm că în prima repriză Pele l-a secerat pe Voiculeţ în careu, iar Colţescu s-a făcut că plouă. Să nu uităm că Adrian Cristea a cerşit un cartonaş galben tot timpul cât a fost în teren prin discuţiile permanente şi pe un ton complet aiurea cu arbitrul, iar Colţescu s-a făcut că plouă.

Era mai bine dacă Pandurii primeau 11 metri în prima repriză sau dacă „Prinţul” era avertizat şi nu juca împotriva lui Dinamo? Cu siguranţă, era mai corect din punct de vedere al regulamentului, dar asta nu schimba cu nimic deznodământul jocului de ieri. Şi cu atât mai puţin impresia dezolantă pe care a lăsat-o „U”.

Vasile Racoviţan
 

Web design