EVOLUȚIE (s.f.) sing. Modificare treptată a calității spre un nivel superior; dezvoltare (dexonline.ro)

Majoritatea dintre noi am fost infectați cu simbolul sfânt după ce am participat efectiv la un meci pe bătrânul Moina și am fost impresionați de spiritul si atmosfera de acolo. Seniorii Universității de atunci ne primeau cu brațele deschise și ne împartășeau legendele care făceau din acel hectar de iarbă de pe malul Someșului un templu sacru al fotbalului românesc. Fără istorii tipărite în graba, fără marketing de elită, fără cadouri și lumini colorate. Știam din prima zi că spiritul ”U” are o încărcătură psihică majoră, că grupurile de suporteri aparent separate se transformă instant într-o masă omogenă in caz de nevoie, cu alte cuvinte: ori erai cu ei ori nu... Alb și negru, niciodată gri; aproape un secol de libertate în gândire, oameni care nu au îngenuncheat niciodată in fața nimănui si cărora le fusese de multe ori greu ne călăuzeau cu privirea caldă și se mândreau cu noi, tinerii ”uiști” de toate vârstele.

Acum avem responsabilitatea de a duce greul mai departe și de a forma alte generații de suporteri. Nu le-a fost ușor nici lor, nu ne va fi nici nouă. Doar spectacolul peluzei poate transforma avionul de hârtie in fular pe umăr, spectatorul în suporter și simpatia în iubire. Nu vreau să mă înțelegeți greșit, nu am de gând să adopt un spurcat din deal și să fac educație muzicală cu el... . Și nici toleranța forțată („bunii clujeni”) dupa modelul focilor nu e o soluție durabilă intr-un mediu de câteva mii de fanatici uniți de vocală, care cu greu acceptă ideea de sămânțari la tribuna I chiar dacă fără aceștia am juca acasă cu o medie ca cea de acum trei ani (cu excepția limbajului „ușor” licențios, are dreptate și Adi...)

Pe vremea „ABBA” (în traducere modernă: când făceam naveta din A în B) odată la doi-trei ani se refăcea acel ciclu al prezenței numeroase pe Moina, spiritul tribunei cu gradene vechi atrăgea ca un magnet mii de oameni din Cluj si din tot Ardealul cu imn, cu steaguri și pasiuni inflăcărate. Moștenirea pe care noi ne-am asumat-o când am ales să ducem mai departe starea de spirit de care pomenește cu ochii inlăcrimați seniorul Bodea, este una cu adevărat apăsătoare și nu ne putem permite s-o tratăm superficial. În condițiile în care Templul a fost reclădit, echipa a fost recapitalizată și orașul a redevenit alb-negru într-o majoritate covârșitoare nu ne rămâne decât să ne păstrăm identitatea la un nivel superior. Avem ocazia sa clădim acel ”U” adevarat la care am visat întotdeauna, acel ”U” care trăiește peste generații indiferent de performanțele echipei (chiar dacă vor veni și acestea în timp). Cine vrea să ni se alăture o va face de buna voie și pentru totdeauna. Restul să se abțină.

Putem sa-i facem fericiți pe îngerii cu vocala pe piept. Vom fi mai puternici ca niciodată. Vom evolua.

Marius Popescu