DEMOCRAȚÍE, democrații, : s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea. – Din fr. démocratie. (www.dexonline.ro)
Această definiţie generează de obicei explicaţii de 100 de pagini sau link-uri spre zeci de tratate de istorie. Sunt zece ani de când am avut norocul să stau la masă cu un academician de vază la ţării care mi-a oferit varianta simplificată a definiţiei: “democraţie este atunci când doi lupi şi un miel votează ce mănâncă diseară la cină…”
Evenimentele din aceste zile fac parte din istorie şi numai peste câţiva ani vor putea fi comentate la valoarea lor reală. Ceea ce nu trebuie să fie adusă vreodată în discuţie este eventuala implicare a marii noastre familii, asociate simbolului iubit, în evenimente politice de moment. Din punct de vedere social, suporterii Universităţii au fost profund implicaţi şi de multe ori au contribuit decisiv la formarea multor generaţii, mentalitatea acestora putînd fi probată zilnic în fiecare zi în Cluj (şi nu numai) prin rezistenţa împotriva propagandei venite prin toate mijloacele disponibile celor care au purtat de “când se ştiu” anumite culori…
Mascarada mediatică (probabil profitabilă) care promovează asocierea cluburilor de fotbal cu fenomene violente de revoltă socială, reprezentate unilateral de “singurii huligani” ai ţării reprezintă o capcană relativ uşoară pentru cei care nu pot face diferenţa dintre libertatea de exprimare şi posibilitatea de afirmare. Protestul social în nume propriu poate fi apreciat ca o virtute însa poate fi taxat dur de istorie daca este asociat politic şi de grup. În traducere liberă, fiecare suporter al “vocalei absolute“ ar trebui să se gândească de două ori înainte de a efectua orice acţiune socială sau politică “inarmat” cu însemnele clubului, vorbind în numele unor mii de oameni sau asociind unele idei personale unei opinii “majoritare”. Responsabilitatea este una uriaşă, din punctul meu de vedere, iar conştientizarea ei ar putea reprezenta un exerciţiu obligatoriu de gândire.
Pentru ca totul să fie clar: libertatea de opinie a fost câştigată prin jertfă, deci trebuie exercitată. Părerile referitoare la instituţiile de stat care ne distrug tinereţea sistematic de zeci de ani încoace, sistemul infect, implicarea politicului în activitatea unor firme private de exploatare a resurselor naturale, corupţia dovedită şi nepedepsită a unor personaje cărora nu le place că folosim steluţe în loc de litere… toate acestea sunt de datoria noastră, a fiecăruia, de a le face cunoscute şi de a le susţine. Dar, subliniind că este părerea mea personală, nu trebuie făcute cu fularul la gât în prime-time-ul TV sau in presa de tip tabloid. Pentru ca “U” a fost şi va fi întotdeuna o idee, un simbol curat al sportului in primul rând şi implicit al elanurilor nestăvilite. Aceste virtuţi ne-au ridicat in aproape 100 de ani deasupra tuturor, mândria noastră supremă atrăgând atât admiraţia cât mai mai ales invidia şi duşmania majorităţii. Dacă înţelegem asta, atunci vom şti sa traim in comunitate, ne vom putea exprima punctul de vedere, ne vom face auziţi şi vom fi respectaţi. Şi vom purta întotdeauna cu mândrie insemnele şi simbolurile clubului adorat. Pentru că sufletul alb-negru nu a fost şi nu va fi niciodată de vânzare.
Şi asta sună a democraţie, nu-i aşa?
Marius Popescu