Pilu: Nimic despre... nimic

Nu ştiu ce mă face, dar mă mănâncă limba dacă tac. Un "băieţaş" m-a ameninţat după meciul de la Mediaş (U Cluj - Dinamo) cu vorbe care nu pot suporta hârtia, ecranul sau... markerul. Astea la faza de "interzise", dar e loc şi de... libere. Citez din memorie: "la anu′ o sa te convingi că din dubla cu noi, nu numai că n-o băgaţi în aţe, dar nu "ţucaţi" (încercând accentul de ardelean) nici un punct.
Mă dau în lături (expresie de origine... rusă) dar nu-s aşa de băbălăi "prinţişorii" dinamovistului venit la Cluj.
Asta a fost în primavara acestui an, acum după câteva arestari, excluderi şi mutări de antrenori, ne-am luat la trântă cu liderul, pe cea mai "electorală arenă de pe cv-ul preşedintelui cu pî mare".
N-am scris timp de două săptămâni pentru că eram ameţit de succesul echipelor româneşti în cupele europene. Becapali s-a aruncat în râul Iordan (credeam că nu ştie să înoate) la fix, toate posturile de teveu au fost pe fază. Ştirea a fost... stropită. Ilie Stan "Păţitul" a reuşit totul spre bucuria ascunsă a finului... româno-americano-dinamovist.
La fel au păţit cu toţii, vorba românului daco-geto-get-beget: "dă-mi să-ţi mulg capra, mânca-ţi-aş ochişorii de voinic" (e nevoie de accentul orientat spre sud şi puţin adus de spate)
Am fost plecat câteva zile aproape de România, dar atât de... departe. Apropo există prin folclor o poveste de tip-Erevan şi anume:
" - Cu cine se învecinează Rusia, elev Ivan?
 - Cu cine vrea ea. (răspuns de bun simţ)"
M-am "informat" ca un adevărat român ce sînt să aflu ce şi cum despre... fotbal, că de "U" nu se atinge nimeni. N-a zis plin de evlavie si responsabilitate "omul care aduce ploaia" - "...în sezonul viitor obiectivul este câştigarea Cupei României si unul din primele PATRU locuri...". Un obiectiv s-a dus la Ploieşti, mai rămâne... să văd (dacă oi putea un pic cu ochiul drept). La echipă nu se întâmpla nimic. Jucătorii se antrenează şi joacă ce... ştiu, chiar dacă lasă impresii trucate. Atitudinile sînt normale. M-am convins încă o dată - că acolo unde nu este nimic doar cei... parveniţi pot să ceară (sâc).
Când va învăţa acest POPOR abc-ul moralităţii. Ce m-aţi întrebat, de la cine?. Da, acesta este obiectivul meu (fără să ţin cont de nimic de exterior, e prea mârşav şi duplicitar) să am repere care stau în poziţie de drepţi şi nu negociază în genunchi. Vreţi nume? Uitaţi-vă în jurul vostru, se văd cu ochiu liber. Nu-i aşa domnilor?
"... Studenţii ce se pregătesc pentru a deveni conducători şi educatori nu pot absenta de pe arenele sportive: A înnobila sufletul si fizicul este un serviciu adus neamului... " - academician dr. Iuliu Hatieganu - din aceste cuvinte ce pot înţelege "prinţul", mister "Montana", nemulţumitul "Marker, căpitanul-vicepreşedinte, Felix-consilierul (sărace venituri şi interesantă comisie ?!) şi lista poate continua.
Fotbalul nu este mai presus de alt sport, "mai presus" e cu totul şi cu totul altceva. Apropo, băieţilor, care aţi fost pe teren în meciul amical, pardon de campionat cu echipa oaspete, ştiţi ce s-a întâmplat în 1969 la un meci "U" Cluj - UTA? Să ştiţi că sînt Oameni care nu merită să fie deranjaţi nici măcar cu un sms despre acest meci, dar vă spun finalul - Dinamo nu a luat campionatul - pentru că U Cluj nu s-a jucat cu Istoria, pe când voi...
În fotbalul românesc toate drumurile par că duc la stadion, dar atunci de ce naiba scrie la intrare DNA? Gata, m-am convins. A venit Ion Crăciunescu şi odată cu el "fanta de lumină" şi "poziţia nefirească". De acum încolo la meciuri se va merge cu trenul, zborurile cu elicopterul fiind interzise pe motiv... fonic. Şpaga o să dispară, ea nu poate fi nici înlocuită şi nici amânată. Nu poate lua nici o altă formă, fie ea naturală sau... imorală. Fetele (în caz că au existat) se înlocuiesc cu poze din revistele: Ştiinţă şi Tehnică, Historia şi Viaţa la ţară. "Fata de la pagina 5" va fi înlocuită cu "fata şi atât, fără a o localiza".
Asta e, nu spun nimic despre arbitraj pentru că şi fotbalul mă... "lasă" (să nu vă crape buzele dacă râdeţi).
Citeam zilele trecute un gând a lui Blag (n.n. pe punct ro) – când un arbitru din Cluj va arbitra o partidă “U” – Oaspeţi? Este o întrebare de tip Erevan. Nici în visele cele mai “spectaculoase” n-o să avem parte de asemenea “succesuri”. Daia.
Am auzit că unii din “echipa vizitatoare” sînt fraţi cu… noi (!?). Păi dacă sînt fraţi, pe baza unei logici tâmpite, înseamnă că au aceeaşi mamă. Pot să vorbesc ceva de mama voastră?
Am fost (destul de târziu), sînt şi voi rămâne suporterul UNIVERSITĂŢII CLUJ, nici într-un caz “U” Bussines Cluj. Românismul nu poate fi înlocuit de nimic NICI – O – DA – TĂ!!!
F.W., în lume sînt lucruri care se rezolvă şi altfel. Am mai spus în… scris, oameni de valoare aduc VALOARE, oameni de conjuctură aduc… nimicuri.
Un lucru destul de interesant, în paginile programului oficial de meci au fost prezentate echipele. Echipele s-au ştiut cu o oră înainte de meci (?!), da ce să vezi, ele erau bine mersi tipărite în programul de meci cu o zi cel puţin (aşa cred) la marele fix. Mari echipe, bănci… lungi. Atât noi cât şi vizitatorii au antrenori “drepţi”, creaţi după chipul şi asemănarea…creatorilor. Auzi tupeu, Cornel Dinu, cel care cu ceva vreme în urmă spunea: “…Dinamo e o creaţie a Direcţiei Politice a Ministerului de Interne care a acţionat pentru desfinţarea Unirii tricolor…” spune acum că: “Dinamo a fost dezavantajată astăzi şi merita să câştige…" N-am aflat nici acum care Dinamo, în ce meci şi de către cine, în rest numai… sănătate.

MECIUL
Începe meciul. Având toate vedetele de la Bucureşti în primul “unşpe” dar şi la VIP, Deaconu fără brichetă şi fără nici o însoţitoare fluieră începutul partidei, încât Someşul îşi schimbă cursul pentru o oră şi jumătate. La tribuna oficială inegalabilul Mărginean arată trei degete, două la o mâna dreaptă (nu ştiu dacă-I de dreapta) şi unul îl lasă la mâna stângă aşa de sprijin. Evident 2 la 1 pentru noi. Mai jos şi fără sticlă, un om de şi din fotbal îmi spune: “0 la 0”. Mă uit la el şi îl cred, dar abia în minutul 60.

Asta a fost partida în care nu ştiu cine de cine s-a temut.
Aştept partida cu Sportul. Batem clar. Anul acesta părem echipa care încurcă dar ne şi încurcăm.
Banul nu poate cumpăra caractere mister F.W., iar dacă le cumpără înseamnă că sînt cocoaşe nu caractere. Ionică Strategule, un antrenor dă ordine, nici într-un caz nu le primeşte. Dacă este foc pe undeva, cheamă pompierii, ei sting incendii, pompierul nu este mare sculă, dar uneori el salvează…vieţi.
Dacă ne ascundem în spatele expresiei ”avem doar două înfrângeri” e trist, pentru că atunci pot să exprim o părere după meciul de sâmbâtă seara: “actul I: război, actul II: comedie” şi nu vă pică bine.
Antrenorule, rolul tău e să antrenezi! Jucătorule, fă spectacol pe teren! În culise joacă…altcineva.


12 – POPA: eşti pe drumul bun, ne-ai păstrat cu un punct. Mulţam tare fain, dar de fapt ăsta e rolul tău să aperi. Nota: 4
18 – UNGURUŞAN: peste ce-ai jucat până acum, dar eşti sub Achim. Mă înşel oare spunând că la Bucureşti eşti… rezervă? Nota: 3
2 – SZUKALA: pe sus tu n-ai probleme. Jos e mai greu. Nota: 3
6 – ABRUDAN: dacă vreodată se va turna “cei 7 magnifici” (într-o ecranizare modernă) mă voi bate cu regizorul să obţin un rol şi pentru tine. Meriţi. Nici n-ai ajutat, nici n-ai încurcat. Nota: 2,5
29 – GRECU: când începi şi tu bine, te caută ghinionul şi… Rus. Nota: 3
27 – MARINESCU: mai subţire ca altădată, dar nu-i bai. O dată se acceptă. Nota: 3
10 – PĂCURAR: surprinzător de pozitiv. Pe final te-ai ofilit ca o vodcă scurtă. Nota: 3
22 – BOŞTINĂ: nici prea-prea, nici foarte-foarte. Retras şi fără explozie. Care-i diferenţa dintre gest şi regret? Nota: 2,5
20 – COJOCNEAN: după cum ai început credeam că-i meciul tău, apoi a sunat stingerea şi te-ai dus spre… dormitor. Nota: 3
9 – NICULESCU: ai jucat? Nota: 2
30 – CRISTEA: cred că şi Dumnezeu îşi pune întrebări în privinţa jocului tău. Nota: 3
Nota minimă: 1
Nota maximă: 5
Au intrat mai repede cu motiv:
3 – MENDY: sper să nu fie nimic grav. Multă sănătate;
8 – MENASSEL: debut pe stânga… bunicel. Nota: 3
26 – TONY: rămân la părerea din iarnă când te-am văzut la… Turda (Călin, ce frig am răbdat). Eşti bun, dar nu pe cât crezi tu. Nota: 2,5

Întrebări de după meci:
Câte şuturi la poartă au… fost?
De ce au… fost?
Pentru cine au… fost?
Mai are… rost?
E o poezie să joci împotriva echipei… oaspete. Au capul tare. Grecu pe bancă, Mendy în salvare şi să mori de râs când auzi “am fost dezavantajaţi”. Poate F.W. îşi bagă ceva în buzunar, îl cumpără pe Scarlatche şi Ganea şi de aceea eu sînt suporterul UNIVERSITĂŢII CLUJ şi niciodată Fotbal Bussines “U” Cluj.

p.s. nu-i pamflet când am vorbit în... scris despre mama celor înfrăţiţi!

Al vostru şi al meu,
Pilu A. Bănoi

Web design