Pilu: De unul singur

Am plecat de unde nici nu am ajuns. După ultimele evenimente, mai mult sau mai puţin „comandate” şi privind în faţă din poziţia de drepţi, am decis că este mai corect să fiu de unul singur în format... electronic. Atenţie, nu reproşez nimic nimănui. N-am de ce. De unul singur nu înseamnă... singurătate, în cel mai nefericit caz poate însemna – solitar.
Nu pot să nu-i mulţumesc lui Gelu, de găzduire şi... cadouri (?!), dar nici nu vreau să fiu patetic. Gelu, nimic nu contează, decât... UNIVERSITATEA CLUJ.

Am învăţat ceva de la... www.ucluj.ro.
Am învăţat că sintagma „echipa cu cei mai fanatici suporteri” este una plină de ură şi de îndepărtare a identităţii naţionale din tribună. Da, e un succes media şi de impact, dar s-a terminat (aş vrea să cred) varianta: să minţim poporul cu televizorul. Echipa are suporteri, mulţi şi frumoşi. (n-am văzut pădure fără uscături, cam banal exemplu, dar nu sînt inspirat, sînt puţin... trist);
Am învăţat că puterea cuvântului stă într-o singură vocală, care uneşte, construieşte. Iar când priveşte în urmă începe să plângă, văzând rodul cum creşte şi se impune;
Am învăţat că pot cânta, chiar dacă sînt „pastă” sau „varză” în ale solfegiului corect şi a liniei muzicale;
Am învăţat să zâmbesc la înfrângeri şi să plâng de unul singur la succese;
Am învăţat să ascult ISTORIA în şoaptă, la lumina opaiţului, chiar dacă unii se umflă în pene cu nocturne, care, al naibii, au şi cătuşe;
Am învăţat să nu mint (e minciună, chestia asta o ştiu de la părinţi şi din scriptură);
Am învăţat că pot să fiu clujean la Alba Iulia, Bistriţa, Mediaş şi nu numai;
Am învăţat mult mai multe, dar le ţin secret. Sînt şi vor rămâne bucuriile învăţăturii mele.
Pentru cele scrise şi nescrise vă mulţumesc.

Ce n-am învăţat?
N-am învăţat să fiu... altcineva. Nu pot.

Pe stadioane ne vom întâlni.
UNIVERSITATEA  CLUJ are început, dar ce este mai puternic, mai minunat şi ROMÂNESC, este că  NU  ARE   S F Â R Ş I T !!!

p.s.
pentru cei care vor să citească „banalităţi”  există două adrese:
www.sasesicinci.blogspot.com/  - Poveştile lu' Pilu
şi
www.ftr.ro

Al vostru şi al meu,
Pilu A. Bănoi

Web design