Un simplu search pe Google m-a întristat mai tare ca situaţia în care se află „U”. În ultimele 24 de ore, există un singur articol care pomeneşte de superbul „Gaudeamus” cântat luni seara de galeria Universităţii. În schimb, dacă dai search după ce a behăit gigi becali despre meciul U - steaua, Google îţi dă sute de rezultate. Concluzia este de-a dreptul tristă: dacă nu-l cânta gigi becali, Gaudeamus-ul nu există pentru presa din România.

De aici decurge o concluzie chiar mai tristă: ceea ce suporterii Universităţii încearcă să ţină în viaţă, Ideea U, nu rezonează deloc cu reperele la modă în fotbalul românesc actual. Pare că ne căutăm locul într-o lume care nu ne merită! De zece ani, de când stau în Bucureşti, mi s-a întâmplă de prea multe ori să fiu întrebat de ce ţin cu U şi nu cu ***, “echipa aia cu rezultate”. Simplul fapt că a trebuit să răspund la o astfel de întrebare m-a făcut să simt că mă cobor la un nivel mult sub demnitatea mea. Dar, da!, a trebuit să mă explic.

Suntem, într-adevăr, „U”nici! Suntem mult peste capacitatea de înţelegere a reprezentaţilor de vază ai spiritului de turmă. Şi probabil din cauza asta avem de suferit, pentru că spiritul U care ne animă manifestările e perceput ca aroganţă de cei care decid în fotbalul românesc. Ei, oameni sărăci cu duhul, nu ştiu şi nu pot înţelege că iubirea de U e puritate, nicidecum aroganţă. Parafrazându-l pe Eminescu, U e un soi de geniu pustiu. Sau, adaptat la prezent, U e un geniu care nu face rating. Şi nici nu o să facă degrabă, pentru că U nu e pentru toată lumea, U e echipă universitară. U nu e cleiul din urechile Ioanei Tufaru, să facă rating şi să primească atenţie!

Călin Petrar