Nap: Prima zi alaturi de "U"

Nu vreau sa va plictisesc, dar simt nevoia sa va povestesc ceva ce sunt sigura ca multora dintre voi vi s-a intamplat, prima zi pe stadion. Nu a fost cu mult timp in urma.

Prietenul meu ma innebunea cu meciurile, in fiecare week-end era plecat, juca “U”. Pana intr-o zi cand i-am propus sa ma duca si pe mine.Vroiam sa vad ce ii place asa de mult sa mearga la un meci de fotbal, sa rabde frig, ploaie, caldura, tot timpul sa vina ragusit acasa si sa inteleg de ce Sandel (Elevu) tremura cand vorbeste de “U”. Nu ii venea sa creada ca l-am rugat sa ma duca la meci, credea ca glumesc si l-am convins spunandu-i ca vreau sa vad cetatea din localitate, meciul fiind la Alba Iulia.

Zis si facut, vizitam cetatea dupa care ajungem pe stadion, lume multa, toti se salutau intre ei, se bucurau ca se revad, era atmosfera de sarbatoare.Mi-a placut ce vad, au inceput suporterii sa cante desi nu se daduse startul la meci.Dintr-o data aud “fulare sus, fulare sus, fulare sus...”, in jurul meu vedeam numai alb-negru, se canta imnul, superb... Am inceput incet sa simt niste emotii puternice de parca avea sa mi se intample cel mai frumos lucru din lume. Cand echipa a primit gol, suporeterii au inceput sa cante cu mai multa patima, nu imi venea sa cred, oare nu am vazut bine: am primit gol sau am dat gol?! Nu, era adevarat echipa era condusa si suporterii cantau innebuniti. Deja tremuram de-a binelea (precizez ca era August, deci nu imi era frig ). Gandul mi-a zburat la Sandel si la amintirile lui despre “U”, povestite la un pahar de bere.

Prin felul in care cantau suporterii, imi dadeam seama ca “U” nu e doar o vocala asa cum credeam. Dupa acel meci in fiecare week-end imi doream sa fiu alaturi de echipa si de galeria care canta neincetat indiferent de rezultat.

Cu trecerea timpului am invatat sa ma bucur sau sa fiu trista alaturi de galerie, de echipa si nicaieri nu m-am mai simtit ca la meciurile lui “U”, nicaieri nu am trait doua sentimente total opuse in acelasi timp: bucurie si tristete. Pot spune cu mana pe inima ca sunt “convertita” acestei sfinte vocale “U”.

Multumesc pentru aceasta “convertire” in special lui Sandel, pe care imi doresc sa il vad in fata galeriei strigand din tot sufletul “Cu echipa noastra draga” si prietenului meu, daca nu se certa cu mine pentru acele meciuri care acum ma innebunesc si pe mine, nu ajungeam sa iubesc acest simbol care uneste mii de suflete intr-o mare si frumoasa familie.

Vreau sa ii raspund lui Sandel la o intrebare. Cand mi-am cumparat primul meu articol vestimentar cu insemnele lui “U”, o caciula, ii povesteam pe messenger cat e de frumoasa. Intrebarea lui a fost: “Esti mandra ca o porti?”. Atunci am tacut, dar azi strig in gura mare: DA, Sandele, sunt foarte mandra si sunt mandra  cand umblu pe strada cu insemne “U”, toata lumea se uita la mine, iar eu ma simt superioara lor deoarece eu IUBESC cu adevarat “U”!!!!

P.S. Nu am scris cu diacritice, deoarece sunt o RETARDATA... si imi place!!!

Lavinia Nap