Merie: "Amu-i amu!"

Einstein spunea că „ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate”.

Clujul mocneşte frenetic în aşteptarea meciului de duminică dintre echipa fanion a Ardealului şi Hermannstadt. Pregătirile sunt în toi, iar trâmbiţele prevestesc un spectacol unic al unor susţinători ce poartă pe veci o potcoavă norocoasă în piept!

Încărcătura emoţională şi miza sunt uriaşe, dar dorinţa de a vedea Universitatea în straie de sărbătoare la un secol de existenţă este colosală! Dragi suporteri, haideţi să susţinem necondiţionat „simbolul unor inimi româneşti”. Din piepturile noastre trebuie să răsune neîncetat cântecele noastre de suflet, strigătul de luptă, ardoarea, pasiunea, înflăcărarea şi credinţa! Este necesar ca noi, purtătorii tricoului cu numărul 12, să le insuflăm dragostea şi speranţa şi să îi împingem de la spate pe cei care cu mândrie vor îmbrăca tricoul alb-negru!

Dragi jucători, antrenori, ceea ce veţi face în aceste momente când povara atârnă greu pe umerii voştri va rămâne nu doar în CV-ul fiecăruia cât mai ales în istoria scrisă şi nescrisă cu mii, milioane de pagini a „campioanei elanurilor nestăvilite”! Uneori, când îţi doreşti să faci mai mult, atunci nu îţi iese nimic... Doriţi-vă tot, dar ceea ce faceţi, faceţi cu simplitatea, bucuria şi elanul copilului ce pentru prima dată goneşte spre poarta imensă, rostogolind mingiuţa în iarba verde de acasă. Nu uitaţi că fericirea vine din lucruri mărunte!

Numai „U”!!!

 

 

Violeta Merie
 

Web design