Cojocneanu: Despre Caracter

Motto: "Sportul nu formeaza caractere. El le … dezvaluie”- John Wooden, fost jucator si mare antrenor de baschet profesionist american.

A trecut mult timp de la primul si singurul meu editorial de pana acum si, cum spuneam atunci, nu am pretentia sa ma ridic la nivelul consacratilor. Nici macar la nivelul tinerilor precum Poga si Lavinia. E o mare bucurie pentru mine sa vad ca media de varsta a colaboratorilor la ucluj.ro este in continua scadere. Dar mai avem in continuare nevoie si de “batrani” si eu ma numar printre ei macar ca varsta…

Revin la motto-ul din ‘capul’ editorialului. “U” a fost si va ramane unica. Chiar daca in unele perioade echipa nu avea 100% caractere, cei care au avut-o mereu in suflet si au fost mereu alaturi de ea, adica voi, nu ati renuntat niciodata la onoare si demnitate. Socrate spunea ca singura cale de a trai demn in aceasta lume este de a fi ceea ce pretindem ca suntem. Si, cel putin relativ la “U”, suntem ceea ce pretindem ca suntem. Si vom fi mereu. Onoarea nu se castiga. Onoarea doar se poate pierde. Dar un “U”-ist, spre deosebire de altii cu simpatii fotbalistice, nu a pierdut-o si nu o va pierde. Si asta doar pentru ca, vorba Maestrului din ceruri, “U” este doar o idee. Nimic altceva. Noi nu tinem cu “U”. Noi suntem “U”. Noi vom pierde intotdeauna cu onoare si nu vom castiga niciodata prin frauda. Iar atata timp cat cel mai iubit oltean din Ardeal este pe banca, in vestiar si pe terenul de antrenament, avem garantia aceasta. Clau-Goal/Coach, in opinia mea, poate sta usor in galeria marilor caractere din toata istoria lui “U”. Si, cum spuneam intr-o postare pe GB, el face parte din categoria antrenorilor care nu vor fi dati niciodata afara. El va pleca, daca se va intampla candva, cu mult inainte ca un patron vremelnic sa-l concedieze. Niculescu este un castig enorm. La el primeaza caracterul, nu reputatia. Reputatia este doar ce cred altii despre tine.

Stiu, din cauza distantei, nu simt toate trairile celor din ucluj.ro, dar in privinta lui Niculescu sunt sigur ca nu ma insel. Walter este un businessman dar Niculescu este, cum spunea Bobby Charlton, un “sclav” al fotbalului. Un “sclav” care nu isi va gasi niciodata “libertatea”.

Inchei cu cele spuse de primul jucator negru de baseball inclus in Baseball Hall of Fame in 1971, Leroy “Satchel” Paige.  El spunea atat de frumos: “Nu-ti pleca niciodata capul. Nu renuta si nu te intrista. Gaseste o alta cale. Si, mai ales nu te ruga cand ploua daca nu te rogi si cand soarele straluceste…”.

Tempo “U”! Onoare si demnitate!

Bogdan Cojocneanu, California

P.S. Revirimentul dupa decizia de a semna postarile cu adevaratul nume este evident si felicit inca odata redactia pentru initiativa

Web design