Iar şi iar, ca în fiecare an, în luna mai, Universitatea îşi numără morţii şi răniţii.
Suporterii sînt îngrijoraţi de soarta echipei, mai ales acum, cînd zvonurile privind plecarea lui Florian Walter sînt vehiculate pînă şi de copiii de clasa întîi, semn că ele se pot adeveri.
Deşi în fotbal circulă o butadă conform căreia nu contează ce ai fost ci important e ceea ce eşti, cred că la Universitatea se poate face abstracţie de acest lucru. Universităţii Cluj îi rămîne mereu trecutul, cel pe care nu i-l poate şterge nimeni.
Din cîte observ, oameni de 30 de ani din tribune le povestesc celor de 16 ani despre amintirile lor din deplasări, aşa cum ei, povestitorii de azi, ascultau la rîndul lor, cu gura căscată, ceea ce spuneau cei care i-au prins pe Anca, Tim sau pe Ciocan.
Şi uite aşa, chiar dacă doare prezentul, chiar dacă incertitudinea e la ea acasă la U Cluj la fiecare început de sezon, suporterii Universităţii Cluj nu se plictisesc niciodată.