Există o tendință, păguboasă de altfel, aceea de a ne mira atunci cînd pierde Universitatea. Că o face în amicale, că o face în campionat. Ca și cum această echipă ar fi una invincibilă, o obișnuită a victoriilor la pas. În plus, model copiat de la alții probabil, "se pune presiune", că așa e acum la modă, să vorbești în stereotipuri.

Lătrăi de ocazie, profesioniști cu temă sau vipere din interior, cu toții mînați de interese meschine de cele mai multe ori, sînt nemulțumiți probabil că Universitatea este pe locul 5 și îi doresc "tot binele din lume", încercînd constant să o destabilizeze.

Metodele sînt diverse și uneori s-ar vrea subtile (asta nu întotdeauna se reușește, pentru că pe aici, pe la U, oamenii din tribună nu sînt bătuți în cap): unii o dau cu antrenorul (că nu zîmbește, că face pe deșteptul, că se crede prea mare), alții cu aripa dinamovistă a echipei (că aceasta ar face legea), unii îi duc grija lui Walter ("săracu, el bagă bani și alții fac curățenie în oraș") cu aceeși dezinvoltură cu care îl suspectează de blat cu Dinamo.

Într-o perioadă în care U pare să-și fi găsit drumul dar și cadența, cineva nu poate dormi liniștit de grija altcuiva, cum ar veni. Adică acum, cînd U Cluj are stadion, cînd banii nu par a fi o problemă, cînd în echipă sînt cîteva nume sonore, cînd suporterii au un cadru propice de exprimare, cînd trei sferturi dintre taximetriștii din oraș au pe parbriz cîte un fanion cu U, cînd după 11 etape echipa a pierdut doar două meciuri, există totuși nemulțumiri. După unii, echipa nu joacă un fotbal plăcut ochiului, ia prea multe goluri pe final, poate ratează obiectivul campionat sau cupe europene, nu se știe cine e șeful în vestiar, și alte chestii foarte "importante".

Eu zic să ne liniștim. Sînt probleme mai importante pe ordinea de zi. Hai, că nu sîntem proști cu toții.

Ovidiu Blag